Conform celebrului program „El Chiringuito de Jugones”, internaționalul belgian Eden Hazard vrea să plece de la Real Madrid și să se întoarcă în Premier League, la Chelsea Londra.
Jucătorul de 30 de ani se află la gruparea de pe Santiago Bernabeu de două sezoane, însă nu a impresionat până acum deloc cu evoluțiile sale.
Potrivit „El Chiringuito de Jugones”, internaționalul belgian Eden Hazard consideră că o eventuală sosire a lui Kylian Mbappe îl va lăsa definitiv în afara lotului blanco și prioritară pentru el este o întoarcere în Premier League, la Chelsea Londra.
Conform jurnalistului Edu Aguirre, Hazard nu este fericit la Madrid, lucru care a fost amplificat de numeroasele accidentări suferite. Acestea l-au privat de continuitatea dorită în echipa lui Zinedine Zidane.
Fotbalistul de 30 de ani a ajuns la Real Madrid pentru suma inițială de 100 de milioane de euro, la care s-au adăugat bonusuri de performanță, în vara lui 2019.
El a semnat un contract valabil până în iunie 2024 cu echipa lui Zinedine Zidane.
Internaționalul belgian a ratat ultimul meci din LaLiga, jucat acasă cu Villareal, din cauza unei leziuni la coapsa dreaptă.
Eden Hazard a jucat doar 43 de jocuri în total în cele două sezoane la Real Madrid, perioadă în care a marcat cinci goluri și a oferit opt pase decisive.
În prima sa campanie a jucat 1.545 de minute, în total, în meciurile din LaLiga și Champions League ale grupării blanco, în timp ce în sezonul care tocmai s-a încheiat numărul a scăzut la 896 în 21 de partide.
La un calcul simplu, Real Madrid l-a plătit pe Eden Hazard cu uriașa sumă de 40.000 de euro pentru fiecare minut petrecut de fotbalist pe teren.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER